• Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • +40 232 267.582 (3)
Mihai Chirica

Marţi, 16 iunie 2015, viceprimarul cu atribuţii de primar Mihai Chirica a susţinut o conferinţă de presă la Palatul Roznovanu în care a prezentat, pe scurt, măsurile luate de municipalitate vizavi de consecinţele evenimentelor meteo din aceste zile şi stadiul principalelor şantiere din Iaşi. În ceea ce priveşte situaţia şantierelor din municipiul Iaşi, edilul a precizat că lucrările se află în grafic.

„Pe Axa Sud nu avem probleme de finanţare, nici cu constructorul, şantierul avansează rapid spre finalizare. De asemenea, la Pasajul «Octav Băncilă» se lucrează la suprastructură, s-a eliberat în totalitate de utilităţi partea de rampe şi au fost începute lucrările pe str. Toma Cozma, unde deja am amenajat bordurile. Am finalizat lucrările de montare a liniilor pe Podul Metalurgiei şi lucrăm intens în zona de la Baza 3, un punct fierbinte al proiectului. Lucrările se află într-un stadiu avansat şi pe str. Lăpuşneanu, dar şi în Pasajul din Piaţa Unirii. În ceea ce priveşte proiectul de management al traficului, am ajuns la partea finală. Se lucrează la branşamentele electrice şi la montarea camerelor video din câteva intersecţii. De altfel, lucrăm la modificarea organigramei Poliţiei Locale, pentru a înfiinţa un serviciu de monitorizare a traficului, care va avea în componenţă 27 de angajaţi”, a declarat viceprimarul cu atribuţii de primar Mihai Chirica.

Sursa: Curierul de Iași