• Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
  • +40 232 267.582 (3)
Lucrările la Splai Stâng Bahlui încep săptămâna viitoare

În cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Roznovanu, Mihai Chirica, viceprimarul cu atribuţii de primar al municipiului Iaşi, a oferit detalii cu privire la cele mai recente activităţi administrative locale. Edilul a anunţat semnarea contractului de lucrări, pe fonduri europene nerambursabile, pentru modernizarea Splaiului Stâng Bahlui.

„Vom ataca tronsonul cel mai important, Tudor Vladimirescu - Podu Roş, acest lucru fiind motivat de faptul că este o zonă de universităţi, dar şi o zonă foarte accesată ca scurtătură ce evită strada Elena Doamna. Dacă nu vor apărea contestaţii până pe 10 august, vom demara lucrările şi pe Splai Drept Bahlui”, a declarat Mihai Chirica.

De asemenea, edilul a anunţat că va fi semnat un contract de 4,9 milioane de lei fără TVA cu firma Confort 2000 din Brăila pentru finalizarea lucrărilor aferente proiectului european de extindere şi reabilitare a Căminului de Pensionari „Sf. Parascheva” din Copou.

Un alt subiect al declaraţiilor de presă a vizat instituirea de limitatoare de viteză şi indicatoare de limitare a vitezei la maxim 30 km/oră în zona lacului Veneţia, urmând a fi amenajat un trotuar pe sensul de mers către Ciric.

De asemenea, în zona Podu Roş, un alt punct fierbinte din punct de vedere al traficului îngreunat din cauza lucrărilor de schimbare a liniei de tramvai, vor acţiona echipaje de poliţie care vor dirija fluxurile de circulaţie.

Sursa: Curierul de Iași

Pe canalul Youtube al Primăriei Municipiului Iași puteți urmări înregistrarea conferinței de presă susținute de Mihai Chirica

Actualizare: Luni, 10 August 2015

Luni, 10 august, viceprimarul cu atribuţii de primar Mihai Chirica a semnat ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare a Splaiului Stâng Bahlui.

Proiectul reabilitării Splaiului Stâng al Bahluiului a fost adjudecat de către firmele Victor Construct Botoşani şi Eky Sam Târgu Frumos, acestea având cea mai bună ofertă financiară, de 18,2 milioane de lei.

Vom începe din Tudor Vladimirescu spre Podu Roş pentru ca venirea studenţilor să ne prindă cu lucrările cât mai avansate. În august şi septembrie se va lucra intens în acea zonă, apoi vom continua cu lucrările spre Podul de Piatră, alte echipe urmând să vină dinspre podul Sf. Ioan“, a declarat edilul.

Lucrările constau în reabilitarea a cinci tronsoane de carosabil pe o lungime totală de 5,6 km, pe porţiunea podul Sf. Ioan – bulevardul Metalurgiei – bulevardul Tudor Vladimirescu – Podu Roş – Podul de Piatră şi o parte din bulevardul Mangeron. Proiectul prevede amplasarea a 58 de bănci şi a 220 coşuri de gunoi, precum şi reabilitarea trotuarelor. De asemenea, cablurile suspendate pe stâlpi vor fi introduse într-un canivou subteran pe o lungime de 10,2 km.

Termenul de execuţie este de patru luni şi jumătate.